A fost votată cea mai importantă directivă, care afectează toţi angajaţii UE. Parlamentul de la Strasbourg a decis ca săptămâna de muncă să nu depăşească 48 de ore, spre nemulţumirea angajatorilor.
Europa este doar o piaţă comună sau şi un spaţiu pentru protecţia socială a lucrătorilor? 48 de ore pe săptămână sau aşa-numita flexibilitate a timpului de lucru? Relaţiile de muncă trebuie să se stabilească individual între angajator şi angajat, ca şi cum ar avea aceeaşi putere de negociere, sau este necesară negocierea colectivă? Toate aceste întrebări au fost puse în cadrul dezbaterilor aprige care au avut loc săptămâna trecută în Parlamentul European (PE), pe marginea raportului elaborat de socialistul spaniol, Alejandro Cercas, referitor la revizuirea directivei privind timpul de lucru săptămânal.
Mărul discordiei l-a constituit propunerea iniţială a Comisiei Europene de revizuire a acestei directive, proiect însuşit şi de Consiliu (reuniunea şefilor de stat şi de guvern din statele membre):
• Menţinerea clauzei de „opt-out“ individual;
• Definirea aşa-numitelor părţi inactive ale serviciului de gardă (on-call) ca nefiind timp de muncă, chiar şi atunci când lucrătorul trebuie să se afle la locul de muncă;
• Extinderea perioadei de referinţă pentru calcularea mediei maxime a numărului de ore lucrătoare de 48 de ore pe săptămână, de la patru la 12 luni, fără prevederi şi garanţii de siguranţă.
Prima clauză ar fi dat dreptul angajatorului să prelungească durata maximă a timpului săptămânal de lucru, în baza unui acord voluntar şi individual cu angajatul, indiferent de prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă. A doua se referă la împărţirea timpului de lucru în perioade active şi inactive. În cazul medicilor, spre exemplu, timpul petrecut în gardă, în aşteptarea preluării unui nou caz, nu ar fi considerat timp de lucru. Această prevedere vizează şi alte categorii profesionale, cum ar fi: pompierii, poliţiştii, meteorologii etc. A treia clauză urma să conducă la mărirea perioadei de referinţă pentru calcularea timpului de lucru (48 ore/săptămână), inclusiv a orelor suplimentare, de la patru luni la 12 luni. Până acum, în România, intervalul prelungit până la 12 luni se negocia prin contractul colectiv de muncă.
Deputaţii au votat împotriva propriilor guverne
Niciuna dintre cele trei clauze nu a fost aprobată de majoritatea europarlamentarilor. Aceasta a votat pentru menţinerea programului maxim de lucru la 48 de ore/săptămână şi extinderea perioadei de referinţă pentru calcularea mediei maxime a numărului de ore lucrătoare de 48 de ore pe săptămână de la patru luni la şase luni. Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurcă, consideră votul final o mare victorie, chiar dacă au apărut mici ajustări funcţionale, legate de mărirea perioadei de referinţă. „Acest lucru nu elimină dreptul la negociere al partenerilor sociali, iar în România există ramuri în care intervalul legal de referinţă se prelungeşte chiar şi la nouă luni“.
În plus, Rovana Plumb, europarlamentar în cadrul Grupului Socialist, explică pentru Capital consecinţele votului majorităţii: „Tot timpul de gardă este considerat timp de lucru. Asta înseamnă că programul complet de lucru trebuie să se încadreze în cele 48 de ore săptămânale. De asemenea, în cazul angajaţilor care au mai multe contracte de muncă, suma orelor de lucru nu trebuie să depăşească 48 de ore pe săptămână“. Rovana Plumb susţine că până şi biserica s-a implicat în modul în care urma să fie votată directiva. „Biserica Catolică a cerut, prin intermediul Partidului Popular European, cel mai mare grup parlamentar din PE, să nu accepte ca ziua de duminică să fie lucrătoare.“
Londra vrea 65 de ore de muncă săptămânal
La rândul său, Marea Britanie a avut o campanie susţinută de lobby pe lângă fiecare deputat din PE, din fiecare stat membru. Guvernul de la Londra a promovat aşa-numita libertate de opţiune. În traducere liberă, clauza „opt-out“, utilizată de englezi, înseamnă că durata timpului de lucru se stabileşte „liber între angajat şi angajator“, săptămâna putând, în unele cazuri, să atingă 65 de ore de muncă. „Adoptarea modificărilor ar fi însemnat că, de acum înainte, contractul de muncă este un acord doar între angajat şi angajator. În acest caz nu vor mai fi legi, nu vor mai exista acorduri şi este sfârşitul luptei sindicale. Acesta este doar vârful icebergului. Începem cu timpul de lucru şi vom ajunge la salarii şi la celelalte drepturi salariale“, a declarat Cercas. Socialistul a amintit faptul că ziua de lucru de opt ore şi săptămâna de lucru de 48 de ore au fost stabilite în 1919, în cadrul primei convenţii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, motto-ul fiind „a munci pentru a trăi şi nu invers“.
Riscuri pentru angajaţi
În 1993, UE a aprobat o directivă care stabilea, pentru prima dată, ca săptămâna de lucru să aibă maximum 48 de ore şi definea timpul de repaus şi de vacanţă. Guvernul britanic al lui John Major a obţinut totuşi introducerea „opt-out“-ului pentru o perioadă temporară de zece ani. Astfel, în Marea Britanie peste 3,2 milioane de angajaţi lucrează peste 48 de ore pe săptămână, din care aproape jumătate de milion muncesc peste 60 de ore pe săptămână. Majoritatea acestora nu este plătită suplimentar pentru orele lucrate în plus. Conform unui studiu publicat săptămâna trecută de Uniunea Sindicatelor din Marea Britanie (TUC), riscul apariţiei unor probleme de sănătate mentală creşte în cazul celor care muncesc peste 48 de ore pe săptămână, scăzând în acelaşi timp eficienţa şi satisfacţia în muncă. Concluzia studiului este că eliminarea „opt-out“-ului este necesară pentru asigurarea stabilităţii sociale şi pentru creşterea productivităţii.
De la spital, în stradă
Discuţiile au avut loc la Strasbourg într-o atmosferă tensionată, în faţa instituţiei europene manifestând câteva sute de medici veniţi din cele 27 de state membre, dar şi din Serbia, Macedonia şi Ucraina. „Măsurile directivei pun în pericol atât sănătatea noastră, cât şi pe cea a pacienţilor. După 24 de ore de muncă, o persoană are reacţii echivalente cu cele ale uneia care are o alcoolemie de 0,8g“, a declarat Claude Wetzel, preşedintele Federaţiei Europene a Medicilor Salariaţi. Durata timpului de lucru i-a nemulţumit atât pe medici, cât şi pe pompieri. Până în acest moment, Curtea Europeană de Justiţie a dat câştig de cauză medicilor, în trei sentinţe, susţinând faptul că timpul de aşteptare trebuie considerat timp de lucru, deoarece angajatul se află la dispoziţia angajatorului.
Votul din PE de săptămâna trecută este o etapă în ceea ce priveşte transpunerea directivei privind timpul de lucru în legislaţiile naţionale. Deoarece PE şi Consiliul Europei au avut puncte de vedere diferite, urmează o nouă etapă, concilierea. Aceasta ar fi ultima şansă de a se ajunge la un compromis între PE şi Consiliu. Rovana Plumb consideră că s-ar putea ajunge la un acord după alegerile pentru PE, probabil în a doua parte a lui 2009, când preşedinţia UE va fi preluată de către Suedia.
DIRECTIVA NE LASĂ SPITALELE FĂRĂ MEDICI
Raed Arafat, SUBsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi fondator SMURD
Directiva creează nevoi în plus de personal. Va trebui să reducem, în mod semnificativ, timpul de lucru al personalului medical şi să creştem numărul de medici din sistem. Problema este că nu avem de unde să aducem anestezişti, neurochirurgi sau specialişti în medicina de urgenţă. Dintr-un studiu al Ministerului Sănătăţii rezultă că, în acest caz, în unele specialităţi ar trebui să creştem cu 75% numărul personalului medical. Acest lucru înseamnă că vom avea foarte multe ore de gardă descoperite, adică se va pune în pericol viaţa pacienţilor. Un al doilea efect este diminuarea câştigurilor medicilor, care îşi asigurau o parte semnificativă din gărzile plătite. Acum, aceste gărzi vor trebui să se încadreze în cele 48 de ore săptămânal. La noi programul unui medic este de 35 de ore săptămânal, la care se adaugă, în medie, 24 de ore de gardă pe săptămână. Acest lucru va determina ca statele bogate ale UE, care vor avea şi ele nevoie de mai mulţi medici, să absorbă personalul din statele mai puţin bogate, inclusiv din România.
OPINIILE OAMENILOR DE AFACERI
Cristian Pârvan, secretar general Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR)
«Evident că votarea clauzelor din Directivă este urmarea presiunilor angajatorilor, pentru că ei resimt foarte puternic, în planul competitivităţii, efectele acestor reglementări. Faptul că Marea Britanie a apărat cu ferocitate dreptul ei de a se lucra până la 70 de ore săptămânal demonstrează că o mare putere economică nu ia degeaba astfel de atitudini. Este clar că oricâtă imaginaţie, tehnologie şi valoare adăugată asiguri, competitivitatea începe să fie atacată de timpul de lucru efectiv şi de costurile salariale.»
Radu Dinescu, secretar general Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR)
«Statele membre ar trebui să dezvolte strategii mai cuprinzătoare, care să stimuleze cooperarea între ministerele naţionale ale muncii, transporturilor şi finanţelor. Aplicarea directivei timpului de lucru trebuie să fie neintruzivă. Statelor membre trebuie să li se permită să menţină sistemul de aplicare cu „semnal de alarmă“, care să încurajeze raportarea abuzurilor, mai mult decât să insiste pe detectarea activă a acestora prin monitorizare regulată.»
PĂREREA SINDICALIŞTILOR
Ovidiu Jurcă, vicepreşedinte BNS
Directiva privind timpul de lucru rămâne aşa cum este, cu mici ajustări funcţionale. Niciun lucrător nu poate lucra mai mult de 48 de ore pe săptămână, total care cuprinde şi orele suplimentare. În cazul celor care cumulează mai multe contracte de muncă, vor fi anulate cele care depăşesc acest maxim de ore permis săptămânal. Dacă nu se va respecta, angajatorul va fi sancţionat. Trebuie însă adoptat un text de lege, în acest sens, în România. În felul acesta, se va mări numărul orelor de muncă scoase pe piaţă şi se va diminua şomajul.
Bogdan Hossu, preşedinte Cartel ALFA
Principalele consecinţe ale adoptării clauzelor Directivei ar fi condus la prelungirea timpului de lucru, scăderea remunerării orelor suplimentare şi favorizarea şomajului. În două cuvinte: exploatarea lucrătorilor.
În condiţiile crizei economico-financiare, a mări timpul de lucru este o măsură total neinspirată. Asta înseamnă să abuzezi de sănătatea, securitatea şi timpul dedicat familiei al unui număr de lucrători, timp în care o importantă forţă de lucru din România rămâne neocupată.
Sabin Rusu, secretar general Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), membru în Comitetul Comisiei Sociale Europene la Bruxelles
Adoptarea clauzelor Directivei ar fi condus la înfrângerea puterii juridice a contractelor colective de muncă şi a rolului sindicatelor ca parteneri sociali în negocierea colectivă. Adoptarea acestor clauze nu putea fi o măsură benefică într-un moment de criză economică, deoarece ar fi dus la diminuarea salariilor, mărirea săptămânii de lucru şi, implicit, la creşterea şomajului în toată Europa, nu numai în România.
DECLARAŢII EUROPARLAMENTARI
Adriana Ţicău, Grupul Socialist
«Respectul faţă de angajat implică stabilirea unui timp de lucru şi a unui timp de repaus care să-i permită acestuia să se odihnească şi să îşi petreacă suficient timp cu familia. Niciun angajator nu trebuie să poată cere unui angajat să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână.»
Gabriela Creţu, Grupul Socialist
«La problemele existente, o soluţie mai eficientă decât munca fără nicio limită este stoparea îmbogăţirii nelimitate din munca prost plătită, inclusiv a lucrătorilor din Est.»
Elizabeth Lynne, Grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE (Marea Britanie)
«Renunţarea la opt-out ar împinge multe persoane spre economia subterană şi acestea nu ar beneficia de asigurări sociale. În această perioadă de criză este important că lucrătorii au posibilitatea de a face ore suplimentare dacă doresc, iar angajatorii dispun de o anumită flexibilitate.»
Elisabeth Schroedter, ALDE (Germania)
«O directivă a timpului de lucru a căror limite maxime sunt doar orientative, deoarece opt-out-ul se negociază pentru fiecare contract de muncă în parte, nu este în conformitate cu obiectivul de protecţie a sănătăţii la locul de muncă.»
China a ridicat pragul de saracie de la 82 de euro la 115 euro. Astfel, un chinez care pana acum avea un venit de 100 de euro anual nu era considerat ca fiind sarac, in timp ce acum este.
Bancile recapitalizate de catre planul Paulson dau raspunsuri destul de confuze atunci cand vine vorba de banii pe care i-au primit de la statul american.
Marea Britanie se indreapta spre cel mai greu an din 1947 pana in prezent, avertizeaza analistii, pe masura ce statisticile oficiale scot la iveala amploarea recesiunii. Economia acestei tari se va contracta cu 2,5% in 2009, drept pentru care, potrivit mai multor analisti, anul viitor va fi mult mai greu decat crizele intampinate in 1990 sau 1970.
Anul care tocmai se încheie a fost, cu siguranţă, unul al contrastelor. A fost anul în care creşterea economică s-a apropiat de 9%, dar şi cel în care semnele crizei au devenit tot mai vizibile în sectoarele economice-cheie, de la piaţa imobiliară la industria auto şi de la sistemul bancar la siderurgie. A fost anul în care s-au concretizat investiţii sonore, precum Nokia sau Ford, dar şi cel în care bursa a căzut cu 67%. A fost, de asemenea, anul în care PSD şi PD-L s-au luptat ca nişte duşmani de moarte pentru administraţia locală şi Parlament, pentru a intra apoi la guvernare la braţ.
Ekonomy's Blog 